[video] Cum Gazprom, compania personală a lui Putin, plătește facturile corupților. Cazul lui Miller

Statul-major a lui Alexei Navalnîi, politicianul de opoziție încarcerat în Rusia, a publicat recent una dintre cele mai importante investigații despre corupția la vârful puterii în Federația Rusă, demonstrând că Gazprom este, de fapt, o ”vacă de muls strategică” pentru elita de la Moscova.

Toată lumea plătește pentru livrările de gaze naturale din Rusia gigantului Gazprom, iar grosul banilor ajung direct în buzunarul președintelui Vladimir Putin. Supraveghează schemele de sustragere a banilor un vechi prieten al liderului de la Kremlin, Alexei Miller, președintele companiei.

Ca și miliardarii Boris Rotenberg și Arkadi Rotenberg, Vladimir Iakunin, Ghenadi Timcenko, Igor Secin, Dmitri Medvedev, Serghei Roldughin, Iuri Kovalciuk - Alexei Miller este un oligarh ce joacă un rol-cheie în jaful în stil feudal a populației din Rusia. În perioada când Vladimir Putin activa ca șef al departamentului pentru relații economice externe în cadrul primăriei orașului St. Peterburg, Miller era un simplu secretar în biroul acestuia, care ”muta hârtiile dintr-un loc în altul”, notează autorii investigației.

Alexei Miller conduce Gazprom aproape 20 de ani.

Miller este absolvent al Institutului de Finanțe și Economie din Leningrad (astăzi St. Peterburg), având specialitatea de inginer-economist. Foștii colegi l-au descris ca pe o persoană fără voință și inițiativă, ascultător și docil față de superiori. Aceste calități nu l-au oprit pe Alexei Miller să adune, la sfârșitul anului trecut, o avere estimată la $2,5 miliarde.

Este inclus în lista persoanelor sancționate de SUA și UE pentru susținerea războiului în Ucraina.

Rețeta pentru îmbogățire rapidă

În această postură, Putin șantaja antreprenorii și comercianții, solicitându-le șpăgi în schimbul licențelor de activitate, autorizațiilor de construcție sau certificatelor de conformitate, de exemplu. Sumele cerute erau scrise pe foițe și arătate victimelor, iar Miller colecta ulterior banii. Alteori, ajutoarele materiale destinate nevoiașilor erau deturnate de gruparea lui Putin și vândute pe piața neagră. Iar cu ajutorul crimei organizate, pur si simplu deposedau oamenii de afaceri de firme sau mărfuri, după caz.

Multiplele cazuri de corupție și fraudă au atras atenția autorităților de atunci, iar o comisie municipală ce a investigat și a documentat plângerile oamenilor de afaceri, condusă de Marina Salie, a pregătit dosarul pentru examinarea de către organele de anchetă. Probele, însă, n-au mai ajuns în instanța de judecată, deoarece Putin s-a transferat la Moscova, în administrația președintelui Boris Elțin, de unde el a blocat cu succes justiția. 

Marina Salie a investigat infracțiunile lui Putin și ajutorilor acestuia.

În general, schemele după care funcționează corupția în Gazprom nu sunt sofisticate – corporația, o societate pe acțiuni unde statul controlează peste 50%, încheie contracte de achiziții sau prestări servicii cu firmele care câștigă concursurile și licitațiile organizate de guvern sau Gazprom, iar acestea transferă o parte din profituri în buzunarele beneficiarilor finali – Putin & Co.

Trebuie de menționat că sumele prevăzute în contracte sunt exagerate în comparație cu prețurile reale, iar câștigătorii sunt tot timpul aceeași: prietenii din cercul interior a lui Putin – funcționari și oameni de afaceri loiali liderului.

Alexei Miller este una dintre persoanele de încredere a lui Putin, cei doi fiind legați prin ilegalitățile comise în era lui Elțin.

Cine plătește facturile lui Putin

O altă schemă este utilizarea veniturilor pentru scopuri ce nu au nimic în comun cu afacerile pe piața gazelor naturale: achitarea facturilor pentru nevoile personale ale lui Putin, Miller și familiile lor. Anterior echipa lui Alexei Navalnîi a produs un documentar despre ”cea mai mare mită în istorie”, în care a expus metodele de percepere a ”taxelor pentru feudă”.

 

AVAILABLE FOR SUBSCRIBERS ONLY. YOU SEE NOW 33% enter or subscribe

or


  • Instant access
  • No registration
  • No subscription
  • Valid during current session
  • Active copy-paste feature
  • Secure payment