[video] Insulele Maldive construiesc un oraș pe apă


Statul insular din Oceanul Indian se pregătește intens pentru două evenimente: suprapopulație și creșterea nivelului apei.

În iunie curent, Republica Maldive, cea mai mică țară din Asia, va da în exploatare primele case într-un oraș construit direct pe apă la câțiva kilometri de capitala Male. În total, până în 2027, urmează a fi finalizate 5.000 de clădiri – inclusiv hotele, restaurante, magazine, școli – pentru 20.000 de oameni, într-o lagună cu suprafața de 200 de hectare. Primii locuitori sunt așteptați să se mute la începutul lui 2024, potrivit informațiilor de pe situl oficial al proiectului. 

Orașul pe ape, ilustrare computerizată. 

Proiectul cu orașul plutitor futuristic Maldives Floating City este rezultatul colaborării între guvernul maldiv și dezvoltatorul imobiliar din Olanda Dutch Docklands. Partea de arhitectură este asigurată de o altă companie olandeză, WaterStudio.NL. 

Alegerea pentru olandezi este evidentă – fiind o țară cu peste 1/3 din soluri la altitudini sub nivelul oceanului planetar, Olanda a avansat cel mai mult în domeniul inovațiilor ce au scopul protecția țărmurilor de furtuni și inundații. Această țară europeană are, printre altele, parcuri, o fermă de lapte, un sediu cu oficii și altele – toate pe apă.

Maldivele, cu o suprafață totală a uscatului de 298 de kilometri pătrați, este nu doar una dintre cele mai dense populate țări din lume (peste 580.000 sau 1.100 oameni per kilometru pătrat), dar și cu risc sporit de scufundare.

Altitudinea medie a nivelului solului este de doar 1,5 metri, iar cel mai înalt teren natural este insula Vilingili cu altitudinea de 2,4 metri, unde ”muntele” cu aceeași denumire este considerat everestul local – 5,1 metri. Multe insule ale arhipelagului sunt la altitudinea de sub 1 metri și riscă să dispară sub linia oceanului în următorii 5-10 ani în legătură cu schimbările climatice. Iar potrivit Programului ONU pentru Dezvoltare, problema este agravată de erozia permanentă a solurilor de la linia de coastă și retragerea graduală a apelor potabile. 

Locația arhipelagului Maldivelor.

Un oraș pe apă este mai puțin vulnerabil în fața acestor riscuri, dar și mai atractiv pentru milioanele de turiști care vizitează arhipelagul în fiecare an. Turismul are o greutate de circa 28% în PIB-ul Maldivelor și aduce peste 60% din veniturile în valute convertibile.

Viitoarele locuințe sunt vândute oricărui doritor, inclusiv prin intermediul sitului proiectului, prețurile fiind cuprinse între $150.000 pentru un apartament studio și $250.000 pentru o casă de familie.

Maldives Floating City nu este singurul proiect cu case pe apă. În Coreea de Sud se construiește orașul Oceanix cu suprafața de 75 de hectare, iar în Marea Baltică este în dezvoltare arhipelagul artificial Green Float Tallinn.

Anterior, Institutul pentru Resurse Mondiale a avertizat că până în anul 2030 schimbările climatice vor afecta zone urbane situate la litorale în valoare de peste $700 de miliarde.

De notat că nu toți experții cred în astfel de proiecte, care sunt costisitoare și dificile din punct de vedere tehnologic.