Oligarhii ruși se dezic de Putin, iar Musk a dat Ucrainei internet prin Starlink


Unul după altul, miliardarii care până nu demult își exprimau susținere deschisă pentru liderul de la Kremlin, acum se arată nemulțumiți de decizia acestuia de a invada Ucraina.

Deși nu-l critică direct pe președintele Vladimir Putin, pierderile de zeci de miliarde de euro suportate din cauza sancțiunilor pe parcursul unei singure săptămâni le-au dat cumva curaj să solicite încetarea operațiunilor militare. Un alt motiv este promisiunea autorităților europene și americane de a le confisca palatele și iahturile în Occident.

Primul iaht

Un prim pas în acest sens a și fost făcut: autoritățile germane au arestat iahtul ”Dilbar”, care aparține miliardarului rus Alișer Usmanov. Vasul a fost achiziționat de miliardar în anul 2016 pentru suma de aproape $600 milioane, scrie Forbes. ”Dilbar” staționa în portul Hamburg pentru modernizări și redesign de interior, din octombrie 2021. 

Vladimir Putin și Alișer Usmanov. Imagine: Kremlin.ru

Având o capacitate de deplasare de peste 15.900 de tone și lungimea de 156 de metri, acesta este cel mai mare iaht cu motor din lume, construit în baza celor mai noi tehnologii și celor mai rafinate gusturi în materie de lux. Echipajul numără 96 de persoane.

Alișer Usmanov este proprietarul gigantului metalurgic Metalloinvest și are cote considerabile în corporația chineză Xiaomi, dar și afaceri în domeniile telecom, media și minerit. Este unul dintre investitorii timpurii în rețeaua socială Facebook. Proprietarul multor imobile scumpe în țările occidentale – la Londra (Marea Britanie), Munhen (Germania), Lausanne (Elveția), Monaco, Sardinia. Are și o participație de 30% în clubul englez Arsenal F.C., pentru care a plătit $700 de milioane în numerar.

Primul disident

Spre deosebire de Usmanov, care n-a scos un cuvânt despre războiul provocat de Putin, majoritatea oligarhilor și oamenilor de afaceri ruși s-au expus în favoarea încetării conflictulul cu Ucraina.

Primul a vorbit Mihail Fridman, originar din Ucraina și fondatorul Alfa-Bank – cea mai mare bancă privată în Rusia. ”Nu fac declarații politice, sunt om de afaceri cu responsabilități față de multe mii de angajați în Rusia și Ucraina. Sunt convins că războiul nu poate fi niciodată un răspuns. Criza dată va costa mii de vieți și va dăuna celor două țări care au fost frați timp de sute de ani”, a spus Fridman într-un interviu pentru Financial Times

De la data de 28 februarie 2022 Fridman nu mai are dreptul de intrare în țările occidentale, iar activele lui au fost înghețate.

Oleg Deripaska este un magnat în industria materiei prime și fost ginere al fostului președinte rus Boris Elțin. ”Pacea este foarte importantă! Negocierile trebuie să înceapă cât mai curând posibil”, a scris el în rețelele sociale. El s-a referit la situația economică în Rusia drept ”o criză adevărată” și a pledat pentru reforme economice: - Este necesar de schimbat politica economică, de pus capăt capitalismului de stat.

Oleg Deripaska și Vladimir Putin. Imagine: Fortune

Deripaska, cu o avere personală estimată la $3 miliarde, este unul dintre beneficiarii direcți ai ”capitalismului de stat” despre care a vorbit.

Un alt magnat, al metalului, Alexei Mordașov, care este considerat cel mai bogat om al Rusiei, a numit războiul ”o tragedie a două popoare înfrățite” și a făcut apel la părți să pună capăt luptelor. Totodată el a precizat că ”nu are nimic comun cu tensiunile geopolitice” și că nu înțelege de ce a fost sancționat.

Oleg Tinkov, fondatorul Tinkoff Bank, se tratează în prezent împotriva cancerului, în Occident. ”…Este inemaginabil cum oamenii inocenți își pierd viața în Ucraina acum, în fiecare zi. Statele ar trebui să cheltuie bani pentru tratamentul oamenilor, cercetăți în domeniul luptei cu cancerul, și nu pentru războaie”, a spus Tinkov, care nu a fost observat printre filantropii care donează bani în astfel de scopuri.

În aceeași manieră au vorbit frații Dmitri și Igor Buhman, Igor Rîbakov, și alții.

Roman Abramovici, proprietarul clubului englez Chelsea, nu a comentat deocamdată pe marginea sancțiunilor și războiului, pentru el a făcut acest lucru fiica sa Sofia, publicând o postare pacifistă în rețeaua Twitter.

Roman Abramovici și Vladimir Putin. Imagine: Centrul Sirius

Niciunul dintre cei care s-au pronunțat împotriva războiului nu l-a învinuit direct pe Putin, doar că declarațiile făcute pro-pace arată că elita financiară este revoltată împotriva liderului autocratic. În total au fost sancționați 16 dintre miliardarii ruși.

Monitorizarea spațiului aerian

Portalul VesselValue a depistat cel puțin 32 de ruși ultrabogați care au mega-iahturi ancorate în Occident sau aflate în larg, dar sute de entuziaști din toată lumea au început să caute independent vasele și să publice poze cu ele în rețelele sociale. 

Adolescentul american Jack Sweeney, care a urmărit în timp real deplasările avionului privat a lui Elon Musk în anul trecut, a mobilizat fanii pentru monitorizarea aeronavelor personale ale oligarhilor ruși. Acesta a creat un set de boturi pentru itinerare în Twitter și un discord online unde este adunată informația despre aeronave. 

Anterior miliardarul și antreprenorul Elon Musk l-a rugat personal pe Sweeney să nu-i mai urmărească avioanele folosite pentru deplasări de afaceri sau în interes de familie, din motive de securitate personală, și chiar i-a propus bani pentru a fi lăsat în pace.

Internet din cosmos pentru Ucraina

Starlink, una dintre companiile lui Elon Musk, a aderat la cauza apărării Ucrainei prin livrarea de terminale pentru conectarea la sateliții amplasați pe orbita Pământului.

Săptămâna trecută vicepremierul Mihailo Fiodorov, ministrul ucrainean al Transformării Digitale, i-a trimis lui Musk un mesaj cu rugămintea de a livra stații starlink pentru recepționarea semnalului internet pe teritoriul Ucrainei.

”@elonmusk, în timp ce încercați să colonizați planeta Marte, Rusia încearcă să ocupe Ucraina! În timp ce rachetele Dvoastră aterizează cu succes din spațiu, rachetele rusești atacă civilii ucraineni. Vă rugăm să livrați stații Starlink și să faceți apel la rușii care sunt senili să opună rezistență”, potrivit mesajului citat de News-Cafe.eu.

În aceeași zi Musk i-a răspuns că serviciul este activ, iar a doua zi în Ucraina au ajuns primele terminale. Miliardarul a promis să trimite mai multe.