Microsoft va livra ochelari cu destinație militară armatei SUA


Soldanții americani vor fi dotați cu un sistem integrat de augmentare vizuală ce le va permite să vadă noaptea și să cuprindă un spațiu mai mare decât poate cuprinde ochiul uman.

Decizia Departamentului Apărării de a comanda ochelarii HoloLens-2 de la Microsoft este rezultatul unui lobby puternic din partea corporației fondate de Bill Gates și Paul Allen și ignorării dorinței colective a angajaților de a rămâne în gama produselor cu destinație civilă.

HoloLens-2, o tehnologie de realitate augmentată în varianta non-militară, a fost dezvoltat în anul 2019 și are la baza primul model HoloLens, care a fost criticat pentru o serie de neajunsuri.

Compania nu a anunțat care vor fi modificările pentru ochelarii ce vor fi livrați forțelor armate și nici numărul de ochelari ce urmează a fi achiziționate de Pentagon, iar în presă se vehiculează despre prima partidă de 5.000 de bucăți.

Prețurile afișate pe situl producătorului arată că versiunea de bază a ochelarilor HoloLens-2 costă $3.500. Versiunea ”industrială” costă peste $4.900, iar versiunea cu casca de protecție pentru ”activități în mediu murdar și zgomotos” valorează aproape $5.200. 

În anul 2018, Pentagonul a achiziționat o partidă de ochelari de model inițial, plătind $480 milioane. Modelul îmbunătățit va costa contribuabilii americani circa $21,9 miliarde în următoarele două decenii, inclusiv cheltuielile de întreținere a echipamentelor, potrivit agenției Bloomberg

Nu este clar deocamdată dacă angajații vor protesta din nou în legătură cu parteneriatul dintre Microsoft și Guvernul SUA în domeniul militar. După înceierea contractului privind livrarea primului model HoloLens Departamentului Apărării, inginerii și programatorii au publicat o scrisoare deschise prin care au condamnat gestul angajatorului, unii dintre ei plecând din companie.