Un nou producător de vehicule electrice se ambiționează să detroneze Tesla


Compania constructoare de vehicule auto electrice Rivian Automotive a rupt piața după ce a adunat săptămâna trecută 116 miliarde de dolari în cele câteva runde a Ofertei Publice Inițiale la bursa din New York.

Astfel, Rivian Automotive este al doilea cel mai scump producător de automobile, pe primul loc fiind Tesla cu peste 1 trilion de dolari SUA. Pe locul 3 și 4 sunt General Motors și Ford, respectiv.

În pofida evaluării bune de către investitori, producătorul din Irvine, California, a raportat doar 1 milion de dolari la capitolul vânzări și deocamdată nu a înregistrat venituri, primul automobil fiind vândut abia în anul 2021.

Deși listarea a fost un succes, o parte din investitori prezic o viață scurtă pentru companie. Pe de altă parte, aceasta repetă în linii mari calea pe care a parcurs-o compania Tesla, care de asemenea a fost supra-evaluată la început și a dat impresia unei bule financiare, însă peste 10 ani investițiile s-au recuperat înmiit.

Rivian a preluat până acum 55.400 de comenzi pentru SUV-ul R1S și camioneta R1T, precum și 100.000 de comenzi de dube electrice pentru compania Amazon a lui Jeff Bezos, până în anul 2030. Cel din urmă în mod intenționat a trecut cu vederea oferta lui Elon Musk de a cumpăra dube Tesla, din cauza feudei în jurul contractelor alocate de NASA în favoarea SpaceX și spre dezamăgirea Blue Origin.

Musk, la rândul lui, a făcut glume pe seama Rivian pe canalul personal de Twitter, afirmând că noul rival nu va reuși să se ridice la performanțele Tesla.

Totuși, popularitatea automobilelor electrice este în creștere, iar infrastructura pentru deservirea lor se îmbunătățește în fiecare an. De asemenea, în multe țări cumpărătorii primesc co-finanțare de la guvern pentru achiziția unei mașini electrice. Iar asta înseamnă șanse bune pentru Rivian și alți producători de vehicule electrice (Lucid, Nikola, Fisker, Lordstown Motors, Workhorse, etc.).

Rivian Automotive a fost înființat în anul 2009.