Cei mai fericiți oameni în 2020 au fost în Finlanda. Românii - pe locul 46


Pentru al patrulea an consecutiv Finlanda a fost recunoscută drept țara unde locuiesc cei mai fericiți oameni pe Terra. Pe locul 2 este Danemarca, iar pe 3 – Elveția.

Ediția 2021 a Clasamentului Fericirii în Lume, alcătuit de Rețeaua pentru Soluții Sustenabile de Dezvoltare – o inițiativă a ONU, a reflectat situația în lume din perspectiva impactului pandemiei COVID-19 asupra bunăstării spiritual-psihologice a populațiilor, în comparație cu anii precedenți.

Autorii și-au propus, de asemenea, să evalueze eforturile guvernelor în lupta cu pandemia și să explice de ce unele țări s-au descurcat mai bine decât altele. În total raportul include 149 de țări. 

Finlanda a rămas în 2020 țara celor mai fericiți oameni pe planetă pentru al patrulea an consecutiv. Potrivit Visit Finland, organizația guvernului care promovează turismul, principalele motive pentru care statul scandinav a primit punctajul maxim sunt timpul petrecut în natură (75% din teritoriu este acoperit de păduri), pomicultura și legumicultura, cu prepararea cinei în comun, explorarea celor 188.000 de lacuri din țară într-un kayak sau canoe, sau călare pe un cal, și tradiționala saună finlandeză cu prietenii – lucrurile mici care aduc bucurii imediate.

Finlanda a acumulat 7.842 de puncte, urmată de Danemarca cu 7,620 de puncte, Eleția pe locul trei cu 7,571 de puncte, Islanda cu 7,554 de puncte, Olanda cu 7,464 de puncte, Norvegia cu 7,392 de puncte și Suedia 7,363 de puncte. Patru din primele 7 țări calificate în top sunt scandinave.

România este pe locul 46, cu 6.140 de puncte, între Kazahstan (locul 45 și 6.152 puncte) și Kuweit (locul 47 și 6.106 puncte).

Dintre vecinii României doar în Serbia oamenii sunt aproape la fel de fericiți ca românii (locul 48, 6.078 puncte), Ungaria fiind pe locul 53 cu 5.992 de puncte, Republica Moldova pe locul 65 cu 5,766 de puncte, Bulgaria pe locul 88 (5.266 puncte), iar Ucraina tocmai pe locul 110 (4.875 puncte).

Autorii studiului notează că în pofida turbulențelor legate de COVID-19, oameni nu și-au pierdut umorul, dorința de a împărtăși emoții pozitive și de a păstra buna dispoziție. Dinamica schimbărilor în clasamentul general arată că 25 de țări au coborât, iar altele 22 s-au ridicat pe scara fericirii.



Is climate change read?

View all
It is very real
Somewhat real
Risk is exaggerated
It is a hoax