Războiul ca business: Cum își câștigă milioanele comandantul forțelor ruse în Ucraina

O investigație a echipei activistului de opoziție Alexei Navalnîi a scos la iveală faptul că patriotismul și loialitatea față de dictator nu sunt nici pe departe motivele pentru care militarii de top în Federația Rusă sunt gata să devină criminali de război.

Realitatea este mult mai banală: banii.

Echipa lui Alexei Navalnîi, fostul politician de opoziție, care își execută condamnarea într-o închisoare federală pentru critica adusă Kremlinului, a adunat dovezi despre corupția la nivel înalt în structurile de forță de la Moscova, iar cea mai recentă investigație în acest sens vizează îmbogățirea ilicită a generalului putinist Serghei Surovikin. 

Supranumit ”Generalul Armageddon” și ”Măcelarul din Aleppo” (oraș în Siria), Serghei Surovikin este cunoscut mai ales pentru brutalitatea operațiunilor militare preluate sub responsabilitate personală.

Deși este creditat ca un ofițer devotat cauzei și patriei sale în mass media oficială, se pare că Surovikin are aceeași slăbiciune pentru bani și putere ca și toți funcționarii ruși.

Echipa Navalnîi a pornit investigația de la ancheta unui deputat de opoziție din Ekaterinburg, Leonid Volkov, în prezent refugiat în Occident, care a alertat încă în 2011 autoritățile despre o afacere secretă între fiica guvernatorului regiunii Sverdlovsk, proaspăt absolventă, și soția lui Surovikin, Ana. Soția comandantului districtului militar de atunci ducea o viață de lux și nu avea nicio experiență în afaceri, mai ales în domeniul forestier. 

Volkov atenționa că firma comună a celor două femei – Argus – a obținut în arendă 270.000 (!) de hectare de pădure, unde a ridicat o fabrică de cherestea și o întreprindere de placaj, defrișând ilegal spațiile verzi. În aceleași condiții misteriose, generalul a obținut în proprietate privată zeci de clădiri și 1.000 de hectare de teren. 

Tema a fost preluată de o serie de publicații și Surovikin, împreună cu guvernatorul, au fost prinși într-un scandal la nivel național. Însă în loc să pornească dosar penal, autoritățile au lansat o campanie de defaimare a politicianului Volkov. Procuratura a refuzat să se autosesizeze.

Paravan

Echipa Navalnîi a adunat probe care demonstrează că firma Argus aparține, de fapt, generalului și că tăierea ilegală a pădurilor nu este scopul pentru care ea există. Aceasta servește drept paravan pentru șpăgile oferite lui Surovikin în schimbul serviciilor.

Examinând rapoartele financiare ale firmei, autorii investigației au aflat că Argus a lucrat toți acești ani în pierdere, însă – deși firma devenit rentabilă abia în anul curent – averea familiei Surovikin creștea fulminant. Nici generalul, nici soția sa nu au menționat în declarațiile de avere proprietățile respective, iar guvernul de la Moscova a secretizat în ultimii ani toate informațiile cu privire la averile cuplului, ceea ce a părut suspect echipei de investigație.

Documentarea mai aprofundată a arătat că Argus a beneficiat de transferuri generoase de la o firmă din Siria, unde Surovikin conducea contingentul de militari ruși în susținerea dictatorului Bașar al Assad. Firma se numește STG Logistika și este fiică a companiei Stroitransgaz, ambele aparținând omului de afaceri Ghenadi Timcenko, un prieten al președintelui rus Vladimir Putin. În Siria omul de afaceri a primit licențe pentru extragerea și exportul gazelor naturale, minereurilor și altor bunuri.

Militarii pe post de paznici privați

Lângă Palmira, de exemplu, Stroitransgaz extrage fosfați din două zăcăminte, contractul fiind ratificat de Assad încă în anul 2017. Doar că la acel moment regiunea era sub controlul Statului Islamic.

Urmăriți legătura?

  • Assad ”suferă” din cauza prezenței islamiștilor și rebelilor, și îl cheamă în ajutor pe Putin.
 

AVAILABLE FOR SUBSCRIBERS ONLY. YOU SEE NOW 33% enter or subscribe

or


  • Instant access
  • No registration
  • No subscription
  • Valid during current session
  • Active copy-paste feature
  • Secure payment