Scurgerea de informații secrete în SUA pune în pericol armata ucraineană


Scandalul care ia amploare demonstrează că americanii continuă să spioneze aliații.

În ianuarie, februarie și martie în grupurile din Telegram și Discord au apărut copii de documente secrete și cu grad ridicat de confidențialitate despre starea forțelor armate ale Ucrainei și Rusiei, numărul de militari, armamentul din dotare și rezervele de muniție, precum și locația exactă a unităților ucrainene.

Unele acte au semne de falsificare, în particular rapoartele cu privire la numărul soldaților uciși și răniți pe ambele părți, cifrele cu victime fiind diminuate în cazul rușilor și umflate în cazul ucrainenilor.

Scurgerea de informații cu caracter militar – cea mai gravă în ultimii 10 ani – a provocat un scandal imens în Statele Unite, țara care este în posesia documentelor respective și ridică semne de întrebare cu privire la siguranța datelor livrate de aliați. Mai mult – din documente reiese că SUA continuă să spioneze aliații și partenerii din NATO.

În total, au fost publicate circa 100 de pagini, inclusiv evaluări semnate de colaboratorii Agenției Centrale de Informații (CIA) cu privire la unele probleme globale. Majoritatea fotocopiilor au fost distribuite în Telegram pe 26 februarie.

În SUA, Departamentul Apărării și Departamentul Justiției au lansat investigații pentru a identifica sursa scurgerii. Deocamdată nu există un suspect.

Ce conțin documentele secrete publicate și care sunt daunele scurgerii?

În primul rând, documentele se referă la pozițiile unităților militare ucrainene și gradul de aprovizionare a lor cu armament și muniție. Aceste informații dezvăluie ipotetic care unități ar putea participa la preconizata ofensivă a armatei ucrainene în sudul și estul țării, oferind rușilor locația exactă a trupelor inamice și posibilele itinerare de înaintare.

Altele dezvăluie planurile Occidentului cu privire la livrările de armament și tehnică grea, la instruirea soldaților ucraineni și logistica de aprovizionare.

Într-una din fotocopii se spune că Corpul 10 al armatei are o misiune specială în viitoarea operațiune, ceea ce îl face o țintă garantată a artileriei și rachetelor rusești.

Conducerea de la Moscova a aflat, totodată, că sistemele de apărare anti-aeriană a Ucrainei sunt într-o stare deplorabilă și la începutul lunii mai vor nu vor avea cu ce răspunde dronelor și rachetelor lansate de forțele ruse, în cazul în care este păstrată rata actuală de consum. Acum că cunoaște locația exactă a bateriilor, datorită hărților cu amplasarea acestora, Kremlinul poate ordona distrugerea lor înainte ca ucrainenii să înceapă operația de eliberare a Crimeei.

Este adevărat că nici rușii nu stau mai bine în ce privește respingerea unei eventuale ofensive, iar rapoartele SBU și CIA evaluează starea forțelor agresorului drept ”catastrofică”.

Citiți și:
Instigatorul separatismului în Ucraina și șeful mercenarilor Vagner demontează falsurile propagandei

Scurgerea are și consecințe politice. Unul dintre documente relevă faptul că în Ucraina se află circa 100 de membrii ai forțelor speciale NATO, cel mai probabil fiind vorba despre instructori și consultanți militari pentru armata ucraineană. Rusia cu siguranță va avea motive să trâmbițeze în scop de propagandă că prezența lor este o confirmare a războiului între Rusia și NATO.

Din documente mai reiese că americanii colectează informații despre conducerea militară a Ucrainei, despre politicieni în Ungaria, Israel, Coreea de Sud, și alte țări, ceea ce confirmă că SUA – chiar și după scandalul din 2013 privind urmărirea liderilor europeni – nu a încetat niciodată să-și spioneze aliații și partenerii de bloc.

Ce urmează?

Deocamdată nu este clar cum scurgerea de informații va impacta ofensiva planificată de Ucraina, dar ridică câteva întrebări serioase.

  • Cât de justificat este pentru aliați să împărtășească informații sensibile cu americanii, în condițiile în care ultimii nu le pot păstra în siguranță?
  • Cât de sigure sunt sistemele de comunicare naționale, în condițiile în care serviciile de securitate ale SUA ”văd și aud” totul ce circulă prin rețelele de comunicare din statele aliate?
  • Cât de sinceri sunt americanii, dacă continuă să colecteze discret informații despre parteneri, inclusiv despre liderii europeni?
  • Cât va dura reorganizarea activității agențiilor de spionaj din NATO după ce rușii au aflat metodele și sursele de colectare a informațiilor, precum și strategia de analiză a americanilor?

Cert este că – dacă aceasta este o gafă a americanilor – ea va eroda încrederea între aliați și va ridica costul războiului pentru toate părțile.

Pe de altă parte, publicarea de documente autentice este o practică răspândită la ruși și are drept scop să semene confuzie și dezacord între aliați.

De asemenea, scurgerea ar putea fi rezultatul unei operațiuni controlate de NATO/SUA, cu scopul dezorientării și dezinformării conducerii militare a Rusiei.

Natura scurgerii sugerează că ar putea fi vorba, totuși, despre un nou Edward Snowden preocupat de transparență. Faptul că unele cifre au fost manipulate în favoarea rușilor denotă că autorul scurgerii ar putea fi un simpatizant al Moscovei.